full screen background image

Instituţiile UE riscă să fie afectate de corupţie

UE     Riscurile de corupţie în instituţiile Uniunii Europene sunt ridicate, în special din cauza unor proceduri decizionale netransparente şi a unei aplicări prea tolerante a reglementărilor existente, potrivit unui raport prezentat joi de ONG-ul Transparency International.

Raportul ONG-ului se bazează pe analiza situaţiei în zece instituţii ale Uniunii Europene, printre care Consiliul, Comisia şi Parlementul europene.

“În ultimii ani, insituţiile europene au luat mai multe măsuri pentru a face ordine în interiorul lor, însă ele sunt fragilizate de complexitatea regulilor, complezenţă şi lipsă de monitorizare”, a declarat Carl Dolan, şeful biroului european al Transparency International.

“În pofida unor ameliorări la nivel general, instituţiile Uniunii Europene riscă să fie afectate de corupţie”, potrivit ONG-ului.

Comisia Europeană (CE) a salutat contribuţia Transparency International în menţinerea transparenţei şi repectarea normelor etice. “Raportul recunoaşte că Comisia Europeană a totuşi adoptat o serie de măsuri pentru a reduce riscul (corupţiei) la nivelul minim”, a declarat un purtător de cuvânt al CE.

comments

comments




Leave a Reply

avatar