full screen background image

Poşetă furată din maşina unei botoşănence, în Burdujeni

poseta    O botoşăneancă a rămas fără poşeta pe care o lăsase în maşina parcată în Burdujeni. Femeia a lipsit doar 10 minute, timp în care şi-a făcut cumpărăturile, într-un magazin.

Marţi, la ora 18.50, o femeie, de 51 de ani, din municipiul Botoşani, a sesizat Poliția municipiului Suceava despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras o poșetă, din autoturismul proprietate.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că partea vătămată a parcat autoturismul pe str. Calea Burdujeni, din municipiul Suceava, circa 10 minute, pentru a intra într-un magazin, pentru cumpărături.

Când a revenit la mașină, a constatat că îi lipsește o poșetă, în care avea bijuterii și alte bunuri personale, în valoare de aproximativ 1.000 de lei.

La examinarea autoturismului, s-a constatat că acesta nu prezintă urme de forțare.

Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar