Consilierii judeţeni au aprobat majorarea, din bugetul propriu, a fondurilor alocate finanţării unor porţiuni de drumuri judeţene.
Un tronson de 4,2 km, din drumul Râşca – Slătioara a beneficiat de 2.030.615 de lei, o porţiune de 4,3 km din Baia – Cornu Luncii, de 1.893.958 de lei, iar 4 km, de pe ruta Rădăuţi – Frătăuţii Vechi, au mai încasat 1.610.507 lei.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă au fost virate credite bugetare, în urma refuzului la rambursare a unor cheltuieli de 81.023 de lei, care fac parte din programul E-sănătate, pe motiv că nu sunt cuprinse în bugetul proiectului aprobat de Guvern.
Pentru realizarea funcţionalităţilor specifice sistemului de monitorizare pacienţi prin reconfigurarea saloanelor, lucrările au impus folosirea unor materiale auxiliare, care nu au putut fi estimate cantitativ şi care au fost refuzate la rambursare.
De asemenea, au fost impuse noi cheltuieli la secţiile de neurologie, gastroenterologie şi ORL, precum şi la laboratorul de anatomie patologică.
Leave a Reply