full screen background image

Licitaţia pentru salubritatea suceveană, întârziată

maturat     Caietul de sarcini pentru organizarea licitaţiei de delegare de gestiune prin concesionare a serviciului de salubritate stradală a municipiului Suceava, care a luat aviz favorabil de la Autoritatea naţională de Reglementare în Domeniul Achiziţiilor Publice (ANRMAP) în luna septembrie 2012, a fost respins, zilele trecute, de către aceeaşi instituţie.

După numeroase contestaţii şi acţiuni în instanţă ale societăţilor interesate de acest serviciu, Primăria Suceava s-a văzut pusă în situaţia de relua de la capăt procedura pentru organizarea şi desfăşurarea licitaţiei, însă primarul Ion Lungu nu-şi poate explica cum o documentaţie considerată bună în 2012, devine acum inacceptabilă.

“Chiar nu mai înţeleg nimic. Faţă de caietul de sarcini care a fost aprobat în anul 2012, în care nu am schimbat nici virgulă, acum acesta fost respins. Şi atunci a fost acelaşi ANRMAP, însă, inexplicabil, între timp au intervenit 7 observaţii”, a spus primarul reşedinţei de judeţ.

În demersul său, structura din Bucureşti solicitând, printre altele reanalizarea perioadei de atribuire în concesiune a serviciului, precum şi mărimea garanţiei de participare la licitaţie. Cei de la ANRMAP s-au legat şi de experienţa similară anterioară pe care trebuie să o firmele care se înscriu în competiţie, primarul Sucevei arătând că, mai nou, nu este suficientă doar vechimea în domeniu, fiind obligatorie condiţia inclusiv ducerea la bun sfârşit a contractelor din respectivele perioade.

La fel, la criteriile de atribuire, Primăria este somată să introducă obligaţia prezentării de referinţe privind activitatea operatorilor pe o durată mai mare de 5 ani, în timp ce valoarea contractelor pe care aceştia din urmă le-au avut înaintea anului 1999 trebuie echivalată în dolari americani.

Ion Lungu a convocat consilierii local, pentru luni, într-o şedinţă informală, cu prilejul căreia prevederile  caietului de sarcini ar urma să fie actualizate cu modificările impuse de ANRMAP.

comments

comments




Leave a Reply

avatar