full screen background image

Acord de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina

vama siret     Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi omologul Andrii Deşciţa au semnat ad referendum (parafat), marţi, la Bruxelles, Acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina, urmând ca documentul să fie semnat după ce partea ucraineană finalizează procedurile interne, informează MAE.

Acordul reglementează condiţiile de desfăşurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenţii din zona de frontieră a României sau a Ucrainei care intenţionează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 luni de şedere neîntreruptă, potrivit sursei citate.

Acordul se aplică locuitorilor unei zone de 30 km situate de o parte şi de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maxim 50 de km de linia de frontieră în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 de km.

Conform MAE, de prevederile Acordului beneficiază toate persoanele care locuiesc în mod legal, de cel puţin 3 ani, în zona de frontieră a României sau Ucrainei. Acestor persoane li se adaugă şi soţul/soţia, copiii minori sau majori aflaţi în întreţinere (inclusiv adoptaţi), chiar dacă aceştia locuiesc de mai puţin de 3 ani în zona de frontieră. Persoanele menţionate mai sus pot trece frontiera româno-ucraineană fără viză, pe baza permisului de mic trafic de frontieră.

Ministerul de Externe precizează că, din punct de vedere tehnic, semnătura ad referendum semnifică autentificarea cu caracter provizoriu a textului convenit în urma negocierilor, semnarea definitivă a acordului urmând a avea loc după finalizarea de către partea ucraineană a procedurilor interne necesare in acest scop. Partea română a îndeplinit formalităţile necesare în cursul lunii martie 2014.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, la 10 martie, pentru MEDIAFAX, că Acordul de mic trafic de frontieră cu Ucraina ar putea fi semnat în următoarele săptămâni, dacă lucrurile merg potrivit celor convenite.

Aflat într-o vizită de lucru la Kiev, şeful diplomaţiei a precizat că în Ucraina există, la nivel, o schimbare în bine. “Am găsit mult mai multă deschidere şi dorinţă de cooperare în plan bilateral şi mai mult spirit european şi apreciere pentru poziţia României de sprijin foarte ferm, foarte clar a integrităţii teritoriale, a suveranităţii, independenţei Ucrainei într-un moment dificil”, a precizat Titus Corlăţean, adăugând că aşa se explică semnarea Acordului bilateral privind măsurile de creştere a încrederii şi securităţii, care în mod normal ar fi trebuit semnat în 2000, dar şi progresele privind Acordul de mic trafic de frontieră.

“Am reuşit să găsim soluţii la unul dintre cele două subiecte ce rămăseseră sub semnul întrebării, dar şi la cel de-al doilea element am găsit, la nivel de negociatori, o soluţie rezonabilă, de compromis. Rămâne ca în special partea ucraineană în zilele ce urmează să facă demersurile pentru obţinerea aprobării politice în vederea semnării şi, în baza asigurărilor pe care le-am primit la nivelul primului ministru, la nivelul ministrului de Externe, acordul s-ar putea semna în perioada imediat următoare”, a subliniat ministrul de Externe.

“Dacă lucrurile merg potrivit celor convenite, acordul ar trebui să fie semnat în perioada imediat următoare, în săptămânile următoare”, a mai precizat Titus Corlăţean.

Ambasadorul ucrainean la Bucureşti, Teofil Bauer, a declarat, la 27 septembrie 2013, că România şi Ucraina sunt foarte aproape de a semna Acordul de mic trafic de frontieră, document pentru care se poartă negocieri de mai mulţi ani.

“Semnarea Acordului de mic trafic de frontieră are o mare importanţă pentru cetăţenii ambelor ţări. În momentul de faţă părţile sunt foarte aproape de a semna acest acord”, a precizat Bauer.

Chestiunea a fost abordată şi în cadrul vizitei la Bucureşti a ministrului ucrainean de externe, Leonid Kojara, la 13 septembrie 2013.

“În esenţă au rămas două puncte care trebuie clarificate, care au şi un conţinut tehnic important. La unul dintre ele avem destul de recent o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pe acest tip de problematică, care reprezintă o decizie cu putere juridică obligatorie şi care ne dă direcţia, soluţia care trebuie respectată de toate statele membre UE, dar şi de statele partenere”, a afirmat atunci ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

Şeful diplomaţiei române a punctat faptul că astfel de acorduri sunt “extrem de benefice pentru cetăţenii aflaţi pe o anumită fâşie de-a lungul frontierei de o parte şi de alta”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar