full screen background image

“Salvaţi Copiii” continuă campania “Bun venit pe lume”

Salvati Copiii     Organizaţia “Salvaţi Copiii” derulează campania “Bun venit pe lume”, ce are ca scop dotarea maternităţilor cu echipamente pentru nou-născuţi (în special, prematur).

La Suceava, se doreşte achiziţionarea unui incubator de transport, pentru spitalul din Vatra Dornei, care va deservi Bazinul Dornelor şi municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Până acum, organizaţia a reuşit să strângă 29.000 de lei, din necesarul de aprox. 54.050 lei.

Suma de 25.000 de lei a fost donată din partea Asociaţiei “Ajută şi vei fi ajutat”, organizatorul evenimentului “Bal vienez”.

Preşedintele Organizaţiei “Salvaţi Copiii”, filiala Suceava, Camelia Iordache, anunţă că, pentru a completa suma necesară cumpărării incubatorului, va organiza un eveniment caritabil, în data de 4 aprilie, în colaborare cu Shopping City Suceava.

“În cadrul evenimentului, vor fi prezentate informaţii referitoare la naşterea prematură şi importanţa accesului la echipamente performate a copiilor născuţi prematur sau cu probleme de sănătate. De asemenea, vor fi expuse, spre vânzare, opere ale unor artişti suceveni, precum şi handmade-uri realizate de copii şi de voluntari.”, a mai spus Iordache.

comments

comments




Leave a Reply

avatar