Poliţiştii au intervenit din nou la un scandal petrecut în Mironu. În urma unei altercaţii între doi localnici, o persoană a fost transportată la Spitalul Judeţean din Suceava.
Duminică, la ora 19.18, Postul de poliție Valea Moldovei a fost sesizat, prin “S.N.U.A.U 112”, despre faptul că în localitatea Mironu are loc un scandal.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în seara zilei, la ora 19.10, între doi localnici, de 31 de ani, respectiv de 53 de ani, a avut loc o altercație, cel din urmă lovindu-l pe primul.
Victima a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, pentru investigații.
Agresorul a fost identificat de polițiști la domiciliu, acesta declarând faptul că victima a pătruns în interiorul curții sale cu scopul de a-l lovi, însă el s-a apărat și l-a lovit, la rândul său.
Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracțiunii de “lovire sau alte violențe”.
Leave a Reply