Comitetul naţional pentru situaţii „speciale” de urgenţă, condus de ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, s-a reunit la Guvern, în prezenţa premierului Victor Ponta, pentru prezentarea şi verificarea modului de funcţionare a acestei structuri din punct de vedere administrativ şi tehnic.
La reuniune participă aproape toţi miniştrii, dar şi reprezentanţi ai serviciilor de informaţii.
Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că membrii comitetului au fost convocaţi la o primă şedinţă pentru a fi stabilit modul în care vor colabora în cazul unei situaţii „speciale” de urgenţă.
„În cadrul şedinţei, ministrul Oprea va face o prezentare generală a sistemului şi a modului de lucru pentru situaţiile care intră în responsabilitatea comitetului”, au declarat sursele citate.
Potrivit acestora, cu acest prilej vor fi testate şi echipamentele tehnice, în special cele de comunicare, utilizate la centrul de comandă al comitetului.
Conform legii, comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, recent înfiinţat, este prezidat de către vicepremierul pentru securitate naţională şi se reuneşte semestrial, în şedinţe ordinare şi, ori de câte ori situaţia o impune, în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui său.
Leave a Reply