full screen background image

Focuri de armă pentru reţinerea unor contrabandişti de ţigări, la Brodina

b1     Marţi dimineaţă, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F Brodina au observat  un grup de persoane, care au trecut frontiera din Ucraina în România, transportând mai multe colete voluminoase, spre interiorul ţării.

Lucrătorii de frontieră au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză şi, deoarece aceştia nu s-au supus, au folosit, conform legii, armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment, în plan vertical.

Nici de această dată persoanele somate nu s-au oprit, abandonând coletele şi fugind în direcţia statului vecin.

S-a trecut la monitorizarea zonei, în vederea depistării şi reţinerii persoanelor în cauză, fiind anunţate, totodată, şi autorităţile de frontieră din Ucraina, despre eveniment.

La faţa locului au fost descoperite 4 baxuri, ce conţineau 1.940 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 19.400 de lei, a fost ridicată, în vederea confiscării, în cauză efectuându-se cercetări, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

În aceeaşi zi, în jurul orei 23.00, poliţişti de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au observat două persoane, care au trecut frontiera din Ucraina în România, îndreptându-se spre interiorul ţării.

Lucrătorii de frontieră au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză şi, deoarece aceştia nu s-au supus, au folosit, conform legii, armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment, în plan vertical, moment în care bărbaţii au fugit în direcţii diferite, profitând de întuneric.

La faţa locului, au fost descoperite 6 colete învelite în folie neagră, care conţineau 2.970 de pachete cu ţigări, în valoare de 29.700 de lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată, în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări, pentru identificarea persoanelor implicate şi documentarea întregii activităţi infracţionale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar