Primăria municipiului Suceava a declanşat campania de curăţenie de primăvară, a anunţat şeful Direcţiei de ecologizare, Mihai Hostiuc, care a făcut apel la conducerile asociaţiilor de proprietari să vină cu aportul lor la această acţiune care se derulează până în prejma Sărbătorilor pascale.
Până pe 14 martie, a fost curăţată, de cantităţile de antiderapant aruncate, magistrala principală care străbate oraşul, de la intrarea dinspre Fălticeni, la ieşirea înspre Botoşani.
De pe 17 martie, se va intra în cartierele Sucevei, o primă echipă urmând a trece prin Obcini luni şi marţi, după care miercuri, joi şi vineri aceasta va mătura în “George Enescu”.
Cea de a doua echipă a măturătorilor de la Rosal va fi prezentă, în primele două zile ale săptămânii ce urmează, în “Cuza Vodă II”, iar în celelalte 3 zile lucrătoare, în “Cuza Vodă I” şi “Cuza Vodă III”.
În zona centrală a reşedinţei de judeţ, se va face curăţenie începând cu 24 martie, responsabilă cu măturatul prafului şi gunoaielor fiind echipa numărul 1 a operatorului de salubritate Rosal.
Tot de la aceeaşi dată, adică de luni, a doua echipă va parcurge cu măturoaiele cartierul “Privighetorii” din prejma Gării Burdujeni, după care, marţi şi miercuri, va fi mobilizată în Iţcani, joi în Zamca, iar vineri, în partea de pe “Petru Rareş” a zonei centrale a municipiului.
Ulterior, echipele în cauză vor mai trece încă o dată prin zonele amintite, unde vor “peria” perimetrele trecute cu vederea.
În etapa a doua, adică în săptămâna 14-18 aprilie, de dinainte de Paşti, lucrătorii de la salubritate vor curăţa zonele de agrement, cele din preajma unităţilor de cult şi cimitirele.
Leave a Reply