17 mineri de la Exploatarea de Uraniu Crucea ameninţă că se vor bloca în subteran, dacă revendicările lor – între care mărirea salariilor şi acordarea de prime, incluse într-o scrisoare trimisă conducerii Companiei Naţionale a Uraniului – nu vor fi soluţionate.
Prefectul Florin Sinescu a precizat că principalele revendicări sunt mărirea salariilor cu 14 %, acordarea de prime de 600 de lei de Paşte, Crăciun şi Ziua Minerului şi o normă zilnică de hrană de 13 lei.
El a precizat că în punctele de lucru Botuşanu şi Crucea activităţile se desfăşoară normal, în primul lucrând circa 230 de angajaţi, iar în al doilea 130.
Sinescu a mai adăugat că directorul Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, se află în zonă şi discută cu liderii sindicali.
Leave a Reply