Societatea Termica va trebui să asigure distribuţia încălzirii şi apei calde în municipiul Suceava şi iarna viitoare, dacă nu se va desemna până atunci un nou operator.
Administratorul special al societăţii, Ovidiu Dumitrescu, a declarat ieri, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local, că, în caz de avarie, unitatea este obligată să funcţioneze.
El a adăugat că societatea aflată în insolvenţă trebuie să “poată şi din punct de vedere finaciar”, în condiţiile în care are de recuperat, de la consumatorii casnici, peste 20 de milioane de lei.
În şedinţa de ieri, consilierii locali PSD şi PNL nu au luat nici o decizie în privinţa viitorului sistemului centralizat de termoficare, primii cerând o amânare a proiectului de scoatere la licitaţie, iar ceilalţi optând pentru un referendum, care ar urma să fie organizat pe 25 mai, o dată cu alegerile europarlamentare.
În schimb, consilierii PDL au preferat să nu se prezinte la şedinţă.
Leave a Reply