full screen background image

Licitaţia pentru desemnarea operatorului de salubritate, reluată după un an şi jumătate

maturat     Primăria municipiului Suceava reia licitaţia pentru delegarea de gestiune prin concesionare a serviciului public de salubritate stradală şi servicii de iarnă.

Declanşarea noii proceduri survine unui lung şir de contestaţii şi acţiuni în instanţă, valoarea anuală a contractului fiind de 3,64 milioane de lei (fără TVA), adică de peste 27 de milioane de lei (fără TVA), pe toată durata celor 8 ani prevăzuţi de lege pentru serviciile de salubritate.

“Pe licitaţia anterioară a  fost o bătălie foarte mare, în cele din urmă fiind anulată de Curtea de Apel Suceava şi, ca atare, a trebuit să o luăm de la început”, precizează edilul şef, Ion Lungu.

Contractul cu Rosal Grup Bucreşti a fost semnat pe 1 decembrie 2004, iar din cauza campaniei electorale pentru alegerile locale, din vara lui 2012, acesta nu a mai fost reînnoit, la 1 iunie a anului cu pricina, odată cu expirarea acestuia.

În consecinţă, de la 1 decembrie 2012, din cauza declanşării cu întârziere a procedurilor de licitaţie, autorităţile sucevene s-au văzut nevoite să prelungească contractul de concesionare a serviciului, Rosal fiind şi, în prezent, operatorul de salubritate stradală şi servicii de iarnă din municipiul Suceava.

Rosal va presta serviciul de salubritate până în momentul în care va fi cunoscut câştigătorul licitaţie şi va fi semnat contractul de finanţare.

comments

comments




Leave a Reply

avatar