În judeţul Suceava, accidentele de muncă urmează o tendinţă de diminuarea numerică, după cum rezultă dintr-o informarea a Inspectoratului Teritorial de Muncă, potrivit căreia, anul trecut, s-au înregistrat 58 de accidentaţi, faţă de 67, în 2012, şi 87, în 2011.
În schimb, pe parcursul anului trecut, 8 suceveni şi-au pierdut viaţa în evenimente legate de serviciu, cu 2 mai mulţi comparativ cu anul 2012, însă cu mult sub nivelul din 2011, când accidentaţi mortal au fost 18 lucrători.
Cei mai mulţi accidentaţi au fost înregistraţi în industria prelucrării lemnului, construcţii, transporturi şi exploatarea forestieră.
“În acţiunile de control, inspectorii de muncă folosesc o dublă abordare care vizează, pe de o parte, controlul respectării cerinţelor legale, iar pe de altă parte, îndrumarea pentru realizarea de către angajatori a măsurilor de securitate şi sănătate în scopul îmbunătăţirii continue a condiţiilor de muncă”, a declarat inspectorul şef al ITM Suceava Romeo Butnariu.
Leave a Reply