Părinţii vor fi informaţi cum să sesizeze eventuale acte de discriminare, abuz fizic, psihic şi emoţional îndreptat împotriva copiilor lor în şcolile speciale printr-o campanie care a fost lansată de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) şi Asociaţia pentru Dravet şi Alte Epilepsii Rare.
“Ne dorim ca părinţii de copii cu dizabilităţi să înţeleagă faptul că în şcolile speciale şi în societate în general copii lor au drepturi egale cu ai tuturor copiilor. Abuzul fizic, psihic sau emoţional, neglijentă, izolarea copilului constituie fapte pedepsite de legislaţia în vigoare”, relevă un comunicat al CEDCD.
Prin intermediul campaniei “Tu eşti vocea copilului tău” sunt puse la dispoziţia părinţilor instrumentele necesare redactării de sesizări şi plângeri către autorităţile competente. De asemenea, părinţii vor fi susţinuţi prin consiliere şi informare pentru demararea procedurilor administrative sau juridice.
Potrivit CEDCD, indiferent dacă agresiunile fizice sau verbale au fost realizate de un cadru didactic sau de alt copil în incinta şcolii cadrele didactice sunt în egală măsură responsabile.
Leave a Reply