La finalul săptămânii trecute, s-a desfășurat, la București, Congresul al XXIX-lea al Asociației Generale a Inginerilor din România – AGIR.
Lucrările, la care au participat 81 de delegați din toată țara, au avut următorul program:
• Raportul de activitate al Consiliului Director AGIR
• Raportul economico-financiar al AGIR. Proiectul de buget pentru anii 2014-2017
• Raportul Comisiei de cenzori
• Propuneri de modificare a Statutului AGIR
• Supunerea spre aprobare a documentelor Congresului și descărcarea de gestiune a Consiliului Director AGIR.
■ Alegerea organelor de conducere – Membrii Adunării Generale 2014-2017.
Președintele Asociației Generale a Inginerilor din Romania-AGIR, pentru perioada 2014-2017, a fost ales EUR ING dr.ing. Mihai MIHĂIȚĂ.
În Consiliul Director a fost ales prof.dr.ing Radu-Dumitru PENTIUC, președintele Sucursalei AGIR Suceava.
Asociația Generală a Inginerilor din România-AGIR este o organizație profesională importantă, care la sfârșitul anului 2013, în baza de date număra 5547 membri.
După vârstă, 10% dintre membri au între 25 și 30 de ani, 25% între 30 și 40 de ani, 29% între 40 și 50 de ani, 26 % între 50 și 60 de ani, 10 % peste 60 de ani. Dintre membrii AGIR 73 % sunt bărbați și 27 % sunt femei.
După specialitate: mecanică 21 %, electrică 11%, construcții 9%, TCM 5 %, textile 4 %, metalurgie 4%, transporturi 4% și în proporție mai mică celelalte specialități.
Ca nivel de pregătire, doctor inginer sunt 22%, cadre universitare 12%, restul ingineri.
Din această statistică sumara rezultă că inginerii din țara noastră sunt bine reprezentați în AGIR.
Membri asociației sunt organizați într-o filială, 28 de sucursale județene, 24 de societăți de specialitate, 12 cercuri, 13 membri colectivi și 12 membri susținători.
În anul 2013 s-a reușit actualizarea a 95% din datele personale ale membrilor, cele 5 procente lipsă fiind reprezentate de pensionari sau studenți.
Sucursale Suceava AGIR are 117 membri.
Leave a Reply