full screen background image

Proiectul de revizuire a Constituţiei a ajuns la CCR

curtea constitutionala     Proiectul de revizuire a Constituţiei a fost înregistrat vineri la Curtea Constituţională a României, care în termen de 10 zile trebuie să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind modificarea Legii fundamentale.

Potrivit legii, înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca în termen de 10 zile să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea.
Legea de funcţionare a CCR prevede că, la primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Curţii numeşte un judecător-raportor şi stabileşte termenul de judecată.
Curtea se pronunţă asupra proiectului cu votul a două treimi din numărul judecătorilor, iar decizia se comunică celor care au iniţiat propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora.
Proiectul de lege sau propunerea legislativă se prezintă Parlamentului numai împreună cu decizia Curţii Constituţionale.
Aceeaşi lege stabileşte că în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia.
În 4 februarie, Comisia pentru revizuirea Constituţiei a adoptat în unanimitate proiectul de modificare a Legii fundamentale.
Membrii comisiei au analizat observaţiile Consiliului Legislativ şi pe cele ale Comisiei de la Veneţia şi au adoptat mai multe amendamente.
Preşedintele Comisiei, Crin Antonescu, a anunţat atunci că proiectul va fi trimis Guvernului, Curţii Constituţionale şi Comisiei de la Veneţia, după care va intra în dezbaterea Camerelor Parlamentului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar