Agenţii Postului de Poliție Mitocu Dragomirnei au fost sesizați de Nicu M., de 51 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că, în perioada 1-4 februarie, persoane necunoscute i-au sustras, din casa de vacanță, situată în extravilanul satului Mitocași, mai multe bunuri.
Casa de vacanță a acestuia este situată în comuna Mitocu Dragomirnei, la o distanță de aproximativ 3 km de satul Mitocași, într-o zonă izolată, fără vecini, la marginea pădurii.
La faţa locului, s-a constatat că, din anexă, i-au fost sustrase mai multe scule electrice şi bunuri alimentare.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Leave a Reply