full screen background image

Bătaie mare pe centrele bugetare din învăţământul sucevean

Ion Lungu     Proiectul de hotărâre privind organizarea reţelei şcolare din municipiului Suceava a fost respins, până acum, de două ori, în plenul deliberativului local, iar din acesta cauză, primarul Ion Lungu, s-a întâlnit, ieri, cu consilierii municipali şi un reprezentant la Inspectoratului Judeţean Şcolar.

“Au apărut discuţii între consilieri, proiectul de hotărâre fiind respins de două ori, deşi reţeaua şcolară a fost aprobată la nivelul Ministerului Educaţiei. Am rugat să vină şi reprezentantul Inspectoratului Şcolar, să negociem, în aşa fel încât să batem această organizare în cuie şi să o trimitem din nou la Minister”, a spus Lungu.
Disensiunile s-au ivit ca urmare a faptului că aleşii municipali fac parte din consiliile de administraţie a unităţile şcolare, fiecare dintre aceştia dorind să reprezinte un centru bugetar cât mai puternic.

Astfel, pe lângă aspectul legat de finanţarea per capita, care aduce bani în plus în şcolile cu mulţi elevi,  centrul bugetar din învăţământ este şi ordonator de credite.
“Nemaifiind centru bugetar, se pierde o parte din personalul administrativ, dispărând sau reducându-se unele posturi”, precizează Lungu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar