Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, deţine autorizaţie sanitară de funcţionare pentru spaţiul de cazare, dar nu este autorizat pentru blocul alimentar şi pentru spălătorie.
Disfuncţionalitatea a fost prezentată Prefecturii de către conducerea Direcţiei de Sănătate Publică, într-un raport care vizează condiţiile existente în căminele sociale şi de îngrijire din judeţ.
În această raportare, se mai precizează că la instituţia din Sasca Mică sunt asistate 420 persoane, acolo existând un cabinet medical cu asistenţă permanentă.
La sfârşitul lunii ianuarie, consilierii judeţeni au aprobat alocarea a 1.076.500 de lei pentru modernizarea staţiei de epurare a Centrului Sasca Mică.
Durata de execuţie a lucrărilor va fi de 36 de luni, apa epurată urmând a fi apoi deversată în râul Moldova.
Unitatea din Sasca Mică va mai beneficia de 65.000 de lei pentru reparaţia capitală a canalizării – evacuării apei epurate.
Leave a Reply