full screen background image

Amenzi de peste 780.000 de lei, date de comisarii de mediu

Adriana Iordache     Lucrătorii specializaţi ai Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava au avut, în 2013, 1.340 de acţiuni de control, dintre care, cele mai multe, 848, în ceea ce priveşte poluarea industrială, face cunoscut şeful instituţiei, Adriana Iordache

Alte 492 inspecţii au avut în vizor biodiversitatea, biosecuritatea şi ariile naturale protejate.

Iordache precizează că numai puţin de 215 de inspecţii s-au axat pe verificarea sesizărilor şi petiţiilor primite pe adresa instituţiei, 37 au vizat realizarea măsurilor impuse cu prilejul descinderilor anterioare, în timp ce 29 de acţiuni s-au întreprins ca urmare a auto-sesizării.

Comisarii judeţeni de mediu au constatat 164 de sancţiuni contravenţionale, acordând 78 de avertismente şi 86 de amenzi, acestea din urmă  în valoare totală de 783.400 de lei.

În 3 cazuri, lucrătorii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu au procedat la suspendări de activitate, în 2 situaţii s-au făcut propuneri de suspendare a actelor de reglementare, aceştia înaintând, organelor abilitate, şi o sesizare privind declanşarea cercetării penale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar