full screen background image

Decizia finală în dosarul “Tranformatorul”, mâine

relu-fenechiu     Instanța supremă va da o decizie în dosarul ”Transformatorul” pe 30 ianuarie, dată stabilită marți, la ultimul termen al procesului.

Apărătorii inculpaților, printre care se numără și fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, au cerut fie achitarea clienților, fie desființarea hotărârilor de condamnare decise de instanța de fond și rejudecarea dosarului, scrie Mediafax.

Completul de cinci judecători al instanţei supreme trebuia să ia în discuţie luni dosarul “Transformatorul, însă discuţiile şi pledoariile finale au fost amânate pentru marţi, după ce avocaţii lui Relu şi Lucian Fenechiu au arătat că aceştia nu au putut să se prezinte, din cauza vremii.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca “Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Euro Plus SRL Iaşi şi acţionar al SC Fene Grup SA, au fost acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată şi pe foştii directori generali ai SISEE Moldova Ioan Turbatu şi Ion Mărghidan şi pe fostul director comercial Petru Andronache, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

comments

comments




Leave a Reply

avatar