Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a declarat că încă îl iubeşte pe fostul său partener de viaţă, modelul spaniol Andres Velencoso, de care s-a despărţit anul trecut, în luna octombrie, după o relaţie care a durat cinci ani.
“A fost o despărţire amiabilă, dar îl iubesc în continuare pe Andres – el este cel mai drăguţ bărbat, cel mai grozav bărbat”, a declarat Kylie Minogue pentru publicaţia Daily Star.
De asemenea, cântăreaţa a precizat că a fost foarte tristă după despărţirea de Andres, dar a fost foarte ocupată şi astfel a reuşit să treacă peste acea perioadă şi să meargă mai departe.
Kylie a acceptat recent să fie antrenor pentru ediţia britanică a emisiunii de televiziune “The Voice”, alături de Tom Jones, will.i.am şi Ricky Wilson, şi, pentru că Andres a fost una dintre persoanele care au convins-o să facă parte din concursul de talente, Minogue simte ca acesta este în continuare “cu ea”, în ciuda despărţirii lor.
Cei doi au declarat că s-au despărţit din cauza programului de lucru încărcat, ce nu le permitea să petreacă mult timp împreună.
În 2012, Kylie spunea despre Velencoso “El este alesul. Sună alarma, patru ani. Cred că m-am decis”, sugerând o posibilă căsătorie.
Leave a Reply