full screen background image

Participanţii la protestul de la “Zidul Morţii”, avertizaţi să nu blocheze circulaţia

protest zid     Peste 2.200 de suceveni s-au declarat de acord, virtual, cu protestul care va fi organizat, în această seară, la “Zidul Morţii”, pe traseul viitoarei şosele de centură.

Ei s-au mobilizat pe “Facebook”, în dorinţa de a avertiza autorităţile, care – în opinia lor – se dovedesc incapabile să gestioneze siguranţa traficului rutier.

Demersul lor este susţinut, cel puţin declarativ, şi de o parte a politicienilor locali din opoziţie.

În ultimele zile, constructorul  şoselei de centură a montat pe carosabil benzi rezonatoare pentru diminuarea vitezei şi mai multe lămpi luminoase.

Inspectoratul de Jandarmi şi cel de Poliţie au solicitat organizatorilor să nu blocheze circulaţia pe Drumul Naţional 17 şi să nu provoace dezordine.

Prefectul Florin Sinescu a anunţat că modificarea proiectului rutei ocolitoare ar genera costuri suplimentare, care ar trebui acoperite de beneficiarul lucrării – Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

În prezent, şoseaua de centură a municipiului reşedinţă ar mai avea nevoie de 36 de milioane de lei pentru finalizarea după proiect.

comments

comments




Leave a Reply

avatar