Ieri dimioneaţă, la ora 07.46 pe DN 17, în interiorul municipiului Vatra Dornei, Veronica Ş., de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, a intenționat să întoarcă autoturismul pe sensul opus, fără să se asigure corespunzător.
În acest timp, în depășirea sa era angajat autocarul cu remorcă condus de Dumitru P., de 40 de ani, din municipiul Suceava, care a intrat în coliziune cu autoturismul.
Conducătoarea auto Veronica Ş. a suferit leziuni, fiind transportată pentru acordare de îngrijiri medicale.
Autocarul se deplasa pe traseul Italia – Suceava, cursă regulată de persoane, transporta pasageri care nu au suferit leziuni, nu prezintă avarii majore care să nu-i permită deplasarea în continuare, în condiții de siguranță, fiind sesizaţi şi reprezentanții I.S.C.T.R .Suceava.
Ambii conducători auto foloseau centura de siguranţă, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi li s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Leave a Reply