Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a devenit, începând din data de 9 decembrie, broker de asigurări, dar se mai aşteaptă parcurgerea unor etape printre care şi confirmarea deciziei din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a anunţat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Ion Smeeianu, directorul general al CNPR.
“(…) ieri /luni, 9 decembrie 2013, n.r./ s-a obţinut acceptul din partea Registrului Comerţului privind Brokerul de Asigurări CNPR. Începând de ieri, Poşta Română a devenit broker de asigurări pe piaţa de asigurări din România, urmând să se deruleze deciziile AGA, încheierea contractelor de mandat şi prima şedinţă a Consiliului de Administraţie. Decizia trebuie confirmată de către ASF”, a afirmat Smeeianu.
La începutul lunii noiembrie a acestui an, şeful CNPR anunţa faptul că, începând cu ianuarie 2014, compania va oferi servicii de brokeraj prinn intermediul SC Broker Poşta Română.
“Societatea va fi broker, nu societate de asigurări. Noi vom asigura serviciile altor societăţi de asigurări, depinde de ce doreşte clientul”, a explicat Smeeianu.
La data de 12 mai, în Poşta Română erau 32.087 salariaţi, iar pentru finele anului este estimat un număr de 30.750 de angajaţi. Potrivit documentului, în acest an, sunt aşteptate venituri de peste 1,255 miliarde lei la Poşta Română, iar cheltuieli totale la acelaşi nivel.
Din veniturile totale de peste 1,255 miliarde lei, circa 1,230 miliarde lei sunt venituri din exploatare şi peste 24,7 milioane lei venituri financiare. Cheltuielile pentru investiţii se ridică la peste 228,8 milioane lei.
Poşta Română este cel mai mare operator de servicii poştale, cu o reţea teritorială de 5.680 de oficii poştale.
Statul român deţine 75% din acţiuni la Poşta Română, în timp ce restul de 25% este deţinut de Fondul Proprietatea.
Leave a Reply