Dispeceratul pompierilor suceveni a fost anunţat, ieri, 9 decembrie, la ora 17:25, prin numărul unic de urgenţă 112, despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Dărmăneşti, pe DN 2 Km 450.
La faţa locului au intervenit echipaje ale Detaşamentului de pompieri Suceava şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean, cu opt ambulanţe şi un echipaj de descarcerare
În eveniment au fost implicate trei autovehicule – un autotren, un microbuz de transport persoane şi un autoturism.
În urma accidentului au rezultat nouă victime (opt adulţi şi un copil în vârstă de 5 ani), niciuna încarcerată.
Pompierii militari au luat măsurile de siguranţă specifice în astfel de cazuri – balizarea zonei, verificarea eventualelor scurgeri de lichide inflamabile şi deconectarea bornelor de la bateriile de acumulatori.
Concomitent, au acordat primul ajutor medical, au imobilizat victimele pentru a nu suferi alte traumatisme, după care, împreună cu lucrătorii Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au transportat răniţii la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Leave a Reply