full screen background image

Până la 50 de milioane de lei, fonduri nerambursabile pentru lucrările dintre blocuri

Lungu 3     Proiecte pentru perioada 2014-2020, în valoarea de 200 de milioane de euro, ar putea promova municipiul Suceava, în vederea obţinerii de finanţare europeană, a anunţat primarul Ion Lungu.

În faza de bună intenţie sunt 10 posibile proiecte, pe primul loc fiind pus cel privind reabilitarea infrastructurii urbane a municipiului Suceava, pentru care se speră în atragerea unor fonduri nerambursabile care ar ajunge şi până la 50 de milioane de euro.

“Există foarte multe solicitări din partea cetăţenilor, de a asfalta aleile din faţa blocurilor, aleile secundare, pentru care, evident, nu avem capacitate financiară. Am încercat să le facem cu fonduri europene, însă, la finanţare, erau admise proiecte doar pentru străzile de rangul II şi III, cu ecartament pe mare. Cele dintre blocuri, respectiv, aleile nu se pot asfalta pe bani europeni”, a  reliefat primarul Ion Lungu.

Primul gospodar al oraşului spune că, astfel, vizate sunt lucrări de amenajare de spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, alei pietonale, parcări de reşedinţă, precum şi modernizarea celor existente.

“Este un proiect destul de important pe care vrem să-l promovăm şi să reabilităm tot ce este printre blocuri. Având în vedere că în curs este şi cel de al doilea proiect POR, cu reabilitarea a încă 10 străzi importante, în cartiere mai este mult de lucrat”, a explicat primarul Sucevei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar