full screen background image

Un şofer băut a provocat un accident şi a părăsit locul faptei, la Câmpulung

POLITIST    Aseară, la ora 20.00, pe strada Calea Bucovinei, din municipiul C-lung Moldovenesc, Ioan G., de 54 de ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de Vasile  S., de 59 de ani, din comuna Vama.

După producerea accidentului, Ioan G. a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de polițiști.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest şi a lui Vasile S., rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal,  ce va fi soluționat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar