full screen background image

Descentralizare fără piedici la transferarea de patrimoniu şi personal

Palatul adminstrativ     Descentralizarea nu va întâmpina dificultăţi în judeţul Suceava.

Cel puţin aceasta este convingerea şefului administraţiei judeţene sucevene, Cătălin Nechifor,  care a arătat, într-o întâlnire cu mass media locală, că nu se vor ivi piedici în ceea ce priveşte transferarea elementelor de patrimoniu şi nici în preluarea funcţionarilor şi celorlalte categorii de personal.

Preşedintele Consiliului judeţean Suceava a subliniat că, după publicarea efectivă a Legii descentralizării, implicit odată cu stabilirea procedurilor şi formalităţilor derulate de către ministerele implicate, se va trece la preluarea efectivă, atât a patrimoniului, cât şi a personalului instituţiilor publice care vor fi descentralizate.

“O parte dintre aceste instituţii funcţionează deja în spaţiile Consiliului Judeţean, cum ar fi Direcţia Judeţeană de Tineret şi sport, nefiind vreo problemă în acest sens”, explică Nechifor.

Şeful executivului judeţean sucevean susţine că, din perspectivele amintite, modificarea majoră o reprezintă trecerea instituţiile publice nominalizate prin lege de la statul de  „desconcentrate” la cele de structuri aflate în coordonarea administraţiei judeţene.

“Nimeni nu pleacă dintr-un spaţiu în altul, acei oameni rămânând acolo, să-şi facă datoria. Modificarea intervine doar la nivel de coordonare, instituţiile vizate urmând a trece de la ministere la Consiliul Judeţean sau la consiliile locale”, a accentuat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.

Conform noii Legi, descentralizate vor fi serviciile publice din Agricultură, Sănătate, Învăţământ preunivesitar, Cultură, Mediu şi  Tineret şi sport.

comments

comments




Leave a Reply

avatar