Cadrele didactice ameninţă cu greva generală. Nu este exclus ca şi profesorii să înceapă protestul pe 28 noiembrie, în acelaşi timp cu angajaţii din sistemul de sănătate. Declaraţia a fost făcută de liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, după ce discuţiile cu ministrul Educaţiei nu au avut niciun rezultat concret.
Bugetul Educaţiei este diferit pentru ministru şi pentru sindicalişti. Simion Hăncescu, liderul FSLI, spune că nu înţelege cum în 2008, când PIB-ul României era mai mic, salariul mediu în învăţământ era cu 19 la sută mai mare decât media pe economie, în timp ce în 2013, când PIB ul a crescut, venitul mediu al unui dascăl este cu 11 procente mai mic decât salariul mediu pe economie.
„Ni se spune în permanenţă că este o situaţie dificilă şi totuşi nu înţelegem de ce la o creştere a PIB, iată că salariaţii din învăţământ au acest nivel extrem de mic al salarizării”, spune Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
„Adică un absolvent de Academie Militară, locotenent, câştigă 3.000 de lei net, plus 600 de lei chirie, de ce un profesor debutant trebuie să fie muritor de foame? Nu mai comentăm şi alte meserii din România, gunoier şi aşa mai departe care câştigă dublu decât un profesor”, a continuat acesta.
De la biroul din minister, însă, bugetul alocat educaţiei este îndestulător.
„Din datele pe care noi le avem la Ministerul Educaţiei, am avut un planificat de 3,21 la sută din PIB, iar în interiorul anului bugetul pe Educaţie a crescut. Lăsând la o parte cifrele, că avem 3,10 că avem 3,20, eu cred că uitându-ne pur şi simplu pe date vedem că este o evoluţie pozitivă”, susţine ministrul Remus Pricopie.
Cu un asemenea buget, nu vor fi bani nici pentru plata salariilor, spun însă reprezentanţii organizaţiilor sindicale din învăţământul superior.
„Banii din cercetare vor fi extrem de puţini. Nu vom avea bani să plătim datoriile restante pe Legea 221. Va fi un an tot atât de chinuitor ca şi acesta”, crede Anton Hadăr, preşedintele Alma Mater.
Nici studenţii nu sunt mulţumiţi de fondurile alocate universităţilor şi spun că săptămâna viitoare se vor alătura profesorilor dacă aceştia se decid să facă grevă generală.
Leave a Reply