Ieri, la ora 14.40, pe DJ 209 G, pe raza comunei Brodina, Vasile M., de 20 de ani, din comuna Straja, ce nu posedă permis de conducere, conducea un motoscuter neînregistrat.
Tânărul a intenționat să efectueze manevra de depășire a autoturismului condus de Florin I., de 18 ani, din comuna Putna, care a semnalizat corespunzător şi a virat dreapta, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a lui Vasile M. şi a ocupantului de pe motoscuter, Ghiță P., de 19 ani, din comuna Straja.
Cei doi conducători au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, fiind-le recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Conducătorul motoscuterului și pasagerul acestuia nu purtau cască de protecție.
Leave a Reply