Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că varianta finală a proiectului de lege privind descentralizarea va fi discutată miercuri în USL, când se vor tranşa şi aspecte privind descentralizarea porturilor, a sălilor de cinema şi a ANPS.
“În seara asta sau mâine, cel mai probabil mâine vom avea după-amiază o discuţie finală în USL, vom prezenta varianta finală a proiectului de lege în USL şi acolo va fi luată decizia finală pe toate aspectele, inclusiv pe chestiunea legată de descentralizarea porturilor”, a spus Dragnea, după o dezbatere pe tema descentralizării organizată marţi la MDRAP.
El a precizat că miercuri în USL se va decide dacă transferul porturilor se va realiza prin proiectul de lege privind descentralizarea sau se va face ulterior, printr-un alt act normativ.
“Vom lua o decizie probabil că mâine după-amiază dacă transferul porturilor se va realiza prin această lege a descentralizării sau ulterior prin alt act normativ”, a spus Dragnea.
Dragnea a mai spus că tot miercuri USL va lua o decizie şi în privinţa descentralizării Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale (ANPS).
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1, că descetralizarea reprezintă “o prostie majoră” şi o emblemă a neputinţei acestui Guvern, el apreciind că era necesară o reorganizare adminstrativă.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, la o dezbatere privind proiectul de descentralizare asupra căruia Guvernul îşi va angaja răspunderea, că există în mod real posibilitatea ca porturile să nu mai transferate către autorităţile locale, din motive pur juridice.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, la finalul unei şedinţe cu miniştrii liberali, că este posibil ca porturile dunărene să rămână în administrarea Ministerului Transporturilor, în urma procesului de descentralizare, precizând că este vorba de angajamente europene.
Antonescu a precizat că au fost discuţii asupra unor “tuşe finale” în cazul proiectului descentralizării.
Leave a Reply