Ministerul Sănătăţii va pune la dispoziţia medicilor de familie aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal, achiziţionate de la furnizorii autorizaţi din România cu care se află în negociere, restul de 400.000 de doze urmând a fi asigurate de Institutul Cantacuzino până la sfârşitul lunii decembrie.
“În momentul în care va fi declanşată campania de vaccinare, MS va pune la dispoziţia medicilor de familie aproximativ 600.000 de doze, achiziţionate de la furnizorii autorizaţi din România, cu care se află în negociere, restul de 400.000 de doze urmând a fi asigurate de Institutul Cantacuzino până la sfârşitul lunii decembrie”, precizează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii remis luni AGERPRES.
Conform analizelor efectuate de specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică, campania de vaccinare antigripală nu a fost demarată întrucât activitatea virozelor respiratorii a fost una de intensitate joasă, fără răspândire geografică, fără a se înregistra probe pozitive de virusuri gripale, populaţia nefiind afectată.
Leave a Reply