full screen background image

Senatul a respins propunerea privind instituirea Zilei primarului

Senat     Plenul Senatului a respins, în şedinţa de miercuri, propunerea legislativă care prevedea instituirea Zilei primarului care ar fi urmat a fi sărbătorită în data de 18 februarie.

Raportul de admitere cu amendamente întocmit de comisia pentru specialitate a fost respins cu 29 de voturi pentru, 38 de voturi împotrivă şi 11 abţineri. Proiectul de lege în forma iniţiatorului a fost şi el respins – 17 voturi pentru, 55 împotrivă, 12 abţineri.

“Oportunitatea instituirii unei zile naţionale dedicate instituţiei primarului este dată de importanţa, rolul instituţiei primarului şi atribuţiilor acestuia, corespunzătoare statutului său de reprezentant al comunităţii locale şi al statului, de garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor”, arată iniţiatorul propunerii, deputatul Marian Enache (UNPR).

Legea are un caracter ordinar, iar Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz.

comments

comments




Leave a Reply

avatar