În cursul după amiezii de ieri, în jurul orei 17.20, prin “S.N.U.A.U. 112”, Vasile P., de 44 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc a sesizat poliția despre faptul că, în cursul zilei, a fost lovit cu pumnul, de vecinul său, Nicu B., de 45 de ani, localnic.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că între Vasile P. și Nicu B. este o stare conflictuală, datorită faptului că primul nu a executat niște lucrări de construcție celui de-al doilea.
Pe acest fond, în jurul orei 17.00, cei doi s-au întâlnit pe uliţa comună, în fața locuinței lui Vasile P., care a fost lovit cu pumnii de Nicu B.
Vasile P. a fost transportat de un echipaj al ambulanței la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost diagnosticat cu “fractură piramidă nazală”, leziuni pentru care necesită 15 – 20 de zile de îngrijiri medicale.
Victima a declarat că azi va formula plângere penală împotriva lui Nicu B., pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Leave a Reply