În judeţul Suceava, rata şomajului a ajuns, la finele lunii octombrie 2013, la nivelul de 5,72%, în creştere cu 0,49% faţă de sfârşitul lunii anterioare, a anunţat directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Mirela Adomnicăi.
Oficialul AJOFM spune că responsabilă pentru “uşorul” salt al ratei şomajului este intrarea în plată, începând cu luna octombrie, a absolvenţilor din promoţia 2013.
Directorul executiv precizează că un aport la această evoluţie l-a avut şi distribuirea ajutoarelor în produse alimentare acordate prin programul specific al Uniunii Europene.
“O altă explicaţie pentru creşterea uşoară a ratei şomajului o reprezintă acele persoane care au vrut să beneficieze de ajutoarele alimentare suportate din fondurile Uniunii Europene, şi care, pentru a se putea regăsi pe lista afişată la primării, trebuiau, în primul rând, să fie luate în evidenţă, la Agenţia noastră, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă”, subliniază Adomnicăi.
La această dată, în evidenţa AJOFM Suceava se află 14.938 de persoane, iar 55% din total, adică 7.999 de persoane, reprezintă categoria şomerilor neindemnizaţi.
Şefa AJOFM spune că în această categorie intră beneficiarii Legii venitului minim garantat, potrivit Legii 426/2001, şi care se prezintă o dată la 3 luni pentru a obţine adeverinţă potrivit căreia cei în cauză se află în căutarea unui loc de muncă.
De asemenea, tot aici intră şi cele 290 de persoane care au cerut adeverinţa necesară la ridicarea pachetele alimentare din fonduri comunitare pentru persoanele cele mai defavorizate.
Mirela Adomnicăi a reliefat că, în acest moment, în plată sunt 2.083 de absolvenţi, faţă de septembrie numărul beneficiarilor din rândul acestei categorii dublându-se.
Leave a Reply