full screen background image

Sistem IT de identificare a neregulilor la licitaţii publice

MACOVEI - ANI - ANCHETE    Agenţia Naţională de Integritate (ANI) va avea funcţional, până în iunie 2014, un sistem informatic care va emite avertismente în timp real atunci când apar nereguli în timpul procedurilor de achiziţii publice finanţate cu fonduri europene, a declarat preşeşedintele ANI, Horia Georgescu.

“Într-o primă fază, toate persoanele implicate în procesele de achiziţii publice finanţate cu fonduri europene vor fi monitorizate în timp real şi sistemul, denumit Prevent, va emite avertismente atunci când în timpul derulării procedurilor de licitaţie sunt semnalate rude de gradul I şi II care au legătură cu persoanele implicate în acest proces. Ulterior, monitorizarea se va extinde pentru toate licitaţiile publicate în SEAP”, a spus Georgescu.

Cu o valoare estimată la 7 milioane de euro, proiectul va fi finanţat din fonduri europene, a mai spus Georgescu.

În luna martie, Georgescu a anunţat că sistemul Prevent va funcţiona printr-o platformă cu o bază de date care va fi integrată atât la nivelul Registrului Comerţului, cât şi la nivelul instituţiilor fiscale, astfel încât să se facă relaţionarea cu persoanele conducătoare de instituţii publice sau implicate în proceduri de achiziţie publică.

În urma unui studiu ANI efectuat în 2012, la care au participat peste 80 de entităţi reprezentate de consiliile locale, municipale şi reşedinţe de judeţ, au fost identificate 78 de persoane, aleşi locali, care au încasat bani publici prin procedura achiziţiilor publice, prejudiciul estimat fiind de aproximativ opt milioane de euro.

comments

comments




Leave a Reply

avatar