Medicii de familie nu mai au vaccinuri pentru imunizarea bebeluşilor. Situaţia este prezentă atât în Bucureşti, cât şi în ţară. Nu ar fi pentru pentru prima dată când apar probleme legate de aprovizionarea cu vaccinurile care ar trebui făcute conform schemei naţionale. Doctorii de familie susţin că mulţi copii sunt purtaţi acum pe drumuri, deoarece vaccinul într-o singură doză contra hepatitei se găseşte doar în maternităţi.
Vaccinurile care lipsesc fac parte din schema națională de vaccinare și trebuie făcute la 2 și 6 luni de medicul de familie. Aceste vaccinuri sunt împotriva poliomielitei, hepatitei B și tusei convulsive.
Probleme sunt, însă, și cu vaccinul care îi protejează pe cei mici de hepatita B și care trebuie făcut la 24 de ore de la naștere.
Poliomelita a fost eradicată din România, însă pericolul vine din ţările din jurul Europei. Centrul pentru Controlul Bolilor Transmisibile lansa zilele trecute o avertizare privind reapariţia bolii în Europa, aceasta fiid purtată de imigranţi sirieni care fug din cauza războiului civil din Siria.
Autorităţile spun că licitaţia este în desfăşurare şi că este nevoie de semnături şi de respectarea unor proceduri. Cu toate acestea, oficialii dau asigurări că în luna noiembrie problema va fi rezolvată.
Calendarul vaccinărilor în România
Primele 24 de ore – Hepatita B, BCG
2 luni – Vaccin diftero-tetano-pertussis, poliomielitic, Haemophilus B, Hepatitic B
4 luni – Vaccin diftero-tetano-pertussis, poliomielitic, Haemophilus B
6 luni – Vaccin diftero-tetano-pertussis, poliomielitic, Haemophilus B, Hepatitic B
12 luni – Vaccin diftero-tetano-pertussis, poliomielitic, Haemophilus B si RRO (rubeola, rujeola, oreion)
Leave a Reply