Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, după discuţii cu conducerea Tarom, că, în urma analizelor economice, cursele regulate ale companiei Tarom SA sunt profitabile pe destinaţia Suceava, iar singurul impediment major sunt condiţiile meteo nefavorabile pe timp de iarnă.
“În urma unor runde de discuţii între Consiliul Judeţean Suceava, Regia Autonomă Aeroportul “Ştefan cel Mare” Suceava şi “Tarom” SA, s-a ajuns la concluzia derulării unui audit tehnic din partea “Tarom” SA, care să evalueze capacitatea aeroportului de a asigura serviciile necesare operării pe timp de iarnă cu avionul ATR 42”, a spus Nechifor.
El a adăugat că, în aceste condiţii, vineri, vor fi evaluate, în principal, pregătirea profesională a personalului, activităţile de handling şi operaţiunea de degivrare în vederea asigurării capacităţii tehnice de transport a pasagerilor dinspre şi către Bucureşti în regim de siguranţă şi securitate.
“Totuşi, condiţiile meteorologice, independent de voinţa noastră, sunt dificile pe timpul iernii. Astfel, în sezonul de iarnă anterior, un număr de 34 de curse regulate nu au putut fi operate de către Tarom SA pe destinaţia Suceava, dintr-un total de 150 programate în perioada noiembrie 2012 – aprilie 2013, acest lucru fiind, din păcate şi în prezent. Acest fapt a condus la pierderi financiare, dar şi la disconfortul pasagerilor care au avut anulări de zbor sau au pierdut legăturile aeriene în continuarea zborului de Suceava”, a arătat Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Cătălin Nechifor a menţionat că, în ceea ce priveşte programul de iarnă 2013 – 2014, atât Consiliul Judeţean Suceava şi Regia Autonomă Aeroportul “Ştefan cel Mare” Suceava, cât şi “Tarom” SA depun eforturi în continuare pentru a păstra destinaţia Suceava în orarul de zbor “Tarom”.
“În ceea ce ne priveşte, am achiziţionat un echipament de degivrare nou, avem serviciile operaţionale la standarde şi sperăm că auditul Tarom va demonstra conformitatea capacităţii tehnice a Aeroportului. Referitor la condiţiile meteo vom lua în calcul şi modificarea orarului de zbor, prin transformarea actualei curse de seară Bucureşti – Suceava, cu înnoptare pe aeroport şi retur către Bucureşti a doua zi dimineaţa, într-o nouă variantă care să beneficieze de condiţii meteo mai bune, în jurul prânzului”, a declarat Cătălin Nechifor.
Preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că, ţinând cont de amplul program de modernizare al aeroportului finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Transporturi, se va lua în calcul, începând de anul viitor, accelerarea lucrărilor, inclusiv pe timp de iarnă, pentru a finaliza lucrările la pista de aterizare – decolare mai devreme decât era prevăzut.
“În acest moment, lucrările din proiect sunt în grafic, fiind în derulare construirea unui nou turn de control şi a unui sistem de alimentare cu energie electrică, iar din resursele proprii ale Consiliului Judeţean Suceava se execută modernizarea aerogării, aşa încât să fie respectate toate standardele aeronautice”, a mai declarat Şeful administraţiei judeţene.
Nechifor a mai apreciat că soluţiile avansate de unii reprezentanţi ai clasei politice nu pot fi implementate.
“Soluţiile avansate de unii reprezentanţi ai clasei politice, cu părere de rău nu au sustenabilitate, întrucât managementul Tarom SA este privat şi nu mai depinde de factorul politic guvernamental, iar ajutorul de stat este imposibil de acordat pe termen scurt, necesitând o procedură de aprobare la nivelul Comisiei Europene, considerându-se o ingerinţă în ceea ce înseamnă liberalizarea pieţei”, a încheiat Nechifor.
Leave a Reply