Oferta prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz va începe marţi, o zi mai târziu decât au anunţat vineri reprezentanţii Departamentului pentru Energie, întrucât legislaţia prevede o perioadă de două zile lucrătoare între aprobarea prospectului şi lansarea operaţiunii.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, şi Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei de privatizare din Departamentul Energie al Ministerului Economiei, au declarat vineri că oferta de vânzare de la Romgaz ar putea începe luni.
Prospectul ofertei a fost aprobat vineri noaptea de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), iar oferta va începe marţi.
Legislaţia pieţei de capital prevede perioada de două zile între aprobarea prospectului şi lansarea ofertei pentru informarea investitorilor cu privire la datele din prospect.
Oferta va începe marţi, 22 octombrie, şi va dura opt zile lucrătoare, până pe 31 octombrie.
Statul vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz la preţuri între 24 şi 32 lei pe titlu, estimând să obţină între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro), titlurile urmând să fie vândute atât pe Bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra.
Operaţiunea este încheiată cu succes dacă sunt vândute minim 70% din acţiunile vizate. În această situaţie şi dacă acţiunile vor fi vândute la preţul minim, de 24 lei/titlu, statul ar încasa între 971,2 milioane lei (218,2 milioane euro).
O tranşă de 15% din acţiuni va fi rezervată investitorilor mici, iar diferenţa de 85% va fi alocată investitorilor instituţionali. Ambele categorii de investitori pot plasa ordine de subscriere atât pentru acţiuni, cât şi pentru GDR-uri (certificate de depozit cu activ pe titlurile din ofertă). GDR-urile vor fi listate la bursa de la Londra şi conferă investitorilor drepturi similare cu cele ale acţiunilor.
Micii investitori vor beneficia de discounturi doar pentru primele 10.000 de acţiuni subscrise, nu şi pentru GDR-uri. Pentru ordinele plasate în prima săptămână discountul va fi de 5%, iar din a doua săptămână reducerea va fi de 3% faţă de preţul final, care va fi stabilit în funcţie de subscrierile investitorilor instituţionali.
“Pe tranşa investitorilor de retail, pentru acţiuni, subscrierea minimă este de 100 de acţiuni, iar discountul este oferit pentru primele 10.000 de acţiuni subscrise (pentru fiecare investitor – n.r.). Discountul este 5%, dacă subscrierea este făcută în primele cinci zile, şi 3% pentru ultimele trei zile de ofertă. Preţul GDR-ului va fi calculat prin conversia preţului final de ofertă în dolari la cursul BNR de la închiderea ofertei. Nu vor fi costuri de emitere sau decontare ale GDR-urilor în cadrul ofertei. După începerea tranzacţionării, deţinătorii de GDR-uri vor plăti, însă, comisioane de tranzacţionare şi decontare aferente Bursei de la Londra, precum şi comisioane de custodie şi de conversie a GDR-urilor în acţiuni şi invers”, a declarat pentru MEDIAFAX Dana Mirela Ionescu, preşedintele CA şi directorul general al Raiffeisen Capital&Investment, firmă parte a consorţiului care intermediază oferta.
În consorţiu se mai regăsesc banca americană Goldman Sachs, Erste şi BCR.
Micii investitori vor putea subscrie la preţul maxim, respectiv, la 32 lei/acţiune, iar investitorii instituţionali vor putea plasa ordine oriunde în intervalul 24 – 32 lei/titlu.
Investitorii de retail pot subscrie minim 100 de acţiuni sau 10.000 de GDR-uri (care au activ suport 10.000 de acţiuni), în timp ce pentru investitorii instituţionali nu este impusă o limită de subscriere.
Listarea Romgaz va fi prima în care o parte din acţiuni va fi vândută pe pieţe externe, prin intermediul certificatelor de depozit cu activ suport titlurile din ofertă.
Investitorii care vor să subscrie acţiunile “împachetate” în GDR-uri pot plasa ordine la preţuri de 7,38 şi 9,84 dolari/GDR. Cotaţiile în dolari sunt în imediata apropiere a preţurilor în lei la care pot fi subscrise acţiunile. Şi în acest caz, investitorii de retail subscriu la preţul maxim.
Micii investitori care vor să subscrie GDR-uri pot plasa ordinele doar la sediile centrale ale Raiffeisen Capital&Investment şi BCR.
În ultima zi a ofertei, o parte dintre acţiuni poate fi transferată de pe o tranşă către alta.
“Dacă raportul de subscriere la tranşa de retail este de două ori mai mare decât la cealaltă, spre exemplu: dacă suprasubscrierea la retail este de 4 şi la instituţionali este de 2, atunci se vor aloca 5% din acţiuni de pe tranşa investitorilor instituţionali pe cea de retail. La fel şi dacă va fi de 8 ori la retail şi de 4 la instituţional. Dacă este diferenţă 2:1, se alocă 5% de la instituţionali la retail. Statul are dreptul să realoce acţiuni, la sugestia sindicatului, chiar dacă nu se va ajunge la raportul de mai sus. La sfârşitul ofertei se pot face realocări, astfel încât să ne asigurăm că este cel mai bun rezultat al ofertei”, a spus Dana Mirela Ionescu.
Potrivit unui regulament publicat la începutul lunii octombrie de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cel mult două treimi din acţiunile vizate în oferte pentru listare la bursa din România pot fi cotate pe o piaţă externă, prin intermediul GDR-urilor. Prin intermedil acestor certificate, investitorii străini sunt acţionari la o companie dintr-o altă ţară fără să cumpere direct acţiunile.
În oferta Romgaz fiecare GDR va avea activ suport o acţiune.
“Noi colectăm subscrierile în două tranşe, dar la sfârşit convertim tot în acţiuni, atât subscrierile pentru acţiuni, cât şi cele pentru GDR-uri. Apoi facem alocarea, vedem ce a vrut fiecare investitor (acţiuni sau GDR-uri – n.r.). Pentru GDR-uri se transferă de la stat la banca depozitară (Bank of New York Mellon – n.r.) un număr de acţiuni echivalentul numărului de GDR-uri care a reieşit din calcul şi acelea se emit”, a afirmat Dana Mirela Ionescu.
Acţiunile Romgaz şi GDR-urile ar putea fi tranzacţionate în jurul datei de 12 noiembrie la bursa de la Bucureşti (acţiunile) şi, respectiv, la cea de la Londra (GDR-urile).
“Din data de 12 noiembrie va începe şi programul de stabilizare de preţ pentru 30 de zile. Managerul de stabilizare, Goldman Sachs, reţine o parte din banii obţinuţi de stat în ofertă, urmând să cumpere acţiuni şi GDR-uri Romgaz dacă preţul din piaţă scade sub cel la care se va încheia oferta. Se vând 15% din acţiunile Romgaz, banii pe 13% îi dăm statului, iar diferenţa de 2% rămâne la managerul de stabilizare pentru susţinerea preţului (…) La sfârşitul perioadei de stabilizare, ministerul primeşte banii rămaşi, acţiunile şi GDR-urile (cumpărate în perioada de stabilizare – n.r.). Nu ne aşteptăm ca preţul să scadă sub cel din ofertă, însă avem o plasă de siguranţă în plus pentru investitori, această metodă fiind folosită în tranzacţii asemănătoare în toată lumea”, a explicat şeful Raiffeisen Capital&Investment.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a afirmat, vineri, că se aşteaptă la o suprasubscriere având în vedere că Romgaz este o companie bună, profitabilă şi “are viitor”.
Raportat la preţul minim din ofertă, de 24 lei/acţiune, Romgaz este evaluată la 9,25 miliarde lei (2,07 miliarde euro), iar la preţul maxim, de 32 lei/acţiune, la 12,33 miliarde lei (2,77 miliarde euro).
Pachetul majoritar de acţiuni al Romgaz Mediaş, respectiv 85,1%, este deţinut de Departamentul pentru Energie, iar 14,9% aparţine Fondului Proprietatea. Dacă statul va vinde pachetul vizat de acţiuni, participaţia Departamentului pentru Energie la Romgaz se va diminua la 70,1%, dacă în timpul perioadei de stabilizare nu va fi cumpărată nicio acţiune sau GDR.
Romgaz a încheiat primul semestru cu o cifră de afaceri de 1,9 miliarde de lei, în scădere de la aproape 2,2 miliarde de lei în perioada similară din 2012. În acelaşi timp, profitul companiei a scăzut de la 797 milioane de lei la 622 milioane de lei, potrivit datelor prezentate pe pagina web a companiei. Rezultatele au fost întocmite conform standardelor internaţionale de contabilitate.
Leave a Reply