full screen background image

Samsung, cel mai mare investitor în panouri solare din România

panou solar     Gigantul sud-coreean Samsung, un business de circa 247 de miliarde de dolari, a devenit cel mai puternic investitor în parcuri solare din România după finalizarea unei investiţii de 100 de milioane de euro în comuna Slobozia din Giurgiu.

Potrivit datelor publicate de Trans­electrica, cel mai mare proiect fotovoltaic funcţional în România are o capacitate de 45 de MW, gestionarul acestuia fiind compania LJG Green Source Energy Alpha.

În medie, pentru fiecare megawatt într-un parc solar sunt necesare între 2,3 şi 2,5 hectare, aşa că tot proiectul ocupă o suprafaţă de aproximativ 112,5 hectare. Un teren de fotbal, de exemplu, are aproximativ un hectar.

Datele de la Registrul Comerţului arată însă că 78% din acţiunile acestei firmei de proiect sunt controlate de compania Solluce România 1 BV, înregistrată în Olanda. La rândul ei, compania Solluce România 1 BV este deţinută în proporţie de 80% de către Samsung Corp., fiind una dintre companiile afiliate ale grupului Samsung, după cum arată datele publicate de conglomeratul coreean la finalul primului semestru din acest an.

comments

comments




Leave a Reply

avatar