Gigi Becali a mers miercuri la Judecătoria Sectorului 4, acolo unde a cerut ridicarea interdicţiei de a munci în penitenciar. A profitat de ocazie şi a cerut din nou să iasă din închisoare, pentru cinci zile.
„Am cinci luni şi jumătate de puşcărie. Eu vreau să merg să îmi văd familia. Eu, dacă nu aveam incidentul acesta, având purtare bună, puteam să iau regim deschis. O simplă decizie a dumneavoastră înseamnă cinci zile de libertate. Vreau să mă duc acasă să îmi văd soţia şi fetele.(…) La noi, la machedoni, doar bărbaţii merg la penitenciar, la vizite. Nu mi-am văzut soţia şi fetele de cinci luni. Nu mai ştiu cum arată”, a cerut latifundiarul.
De altfel, omul de afaceri s-a plâns în faţa judecătorului şi de modul în care este tratat de conducerea penitenciarului Jilava. Becali susţine că a fost sancţionat pe nedrept în cazul convorbirilor telefonice şi că de fapt reprezentanţii ANP au modificat regulamentul care permitea înainte ca deţinuţii să aibă cartele de telefon.
“Sunt singurul deţinut sancţionat pentru cartelă. (…) Nu împrumută cartele, dar telefoane să-l filmeze pe Becali au?”, a spus nemulţumit Becali, care se simte persecutat pentru că i-ar fi ameninţat pe şefii de la Jilava cu plângerea.
Prezent în faţa judecătorilor, deţinutul de la care Becali a cerut cartela a declarat că i-a dat-o de bunăvoie, fără să fie recompensat în niciun fel.
“Precizez ca nu mi-a cerut cardul ca să vorbească singur la telefon şi convorbirea a avut loc în prezenţa mea. Nu i-am cerut niciun favor lui Gigi Becali şi vreau să menţionez că într-o duminică, venind de la biserică, Gigi l-a întrebat pe director dacă poate folosi şi cardurile altor persoane private de libertate, întrucât nu-i ajungeau minutele lui. Atunci, i s-a dat acceptul”, a spus deţinutul de la care Becali a împrumutat cartela telefonică.
Plângerile lui Becali nu se opresc însă aici. Patronul Stelei susţine că el nu este singurul care are de suferit în penitenciar, ci şi toţi deţinuţii care sunt prieteni cu el.
„Băiatul ăsta a stat doi ani în puşcărie. El dădea mâncare pe acolo şi s-a împrietenit cu mine. A murit taică-su şi nu i-au dat liber numai pentru că era prieten cu mine”, a mai spus Becali.
Afaceristul se teme astfel de înscenările care i-ar putea fi puse la cale după gratii în condiţiile în care, se plânge el, i s-a spus că cei din conducerea penitenciarului sunt practic stăpâni de sclavi. Nici avocaţii nu au scăpat de mânia afaceristului, care s-a supărat pe ei pentru că au întârziat la proces. În plus, Becali a venit în faţa magistraţilor cu Biblia proprie, adusă de la penitenciar, şi a refuzat-o pe cea din instanţă.
Leave a Reply