full screen background image

Ponta şi Antonescu se întâlnesc după atacurile din ultima perioadă

Congres PSD - PC     Astăzi este ziua judecăţii în USL. Conducerea coaliţiei de guvernare se întruneşte după o pauză de 35 de zile. Se anunţă o şedinţă încinsă. Victor Ponta şi Crin Antonescu se întâlnesc după atacurile dure din ultima perioadă.

Una dintre principalele mize o constituie candidatura la prezidenţiale. Duminică, într-o intervenţie televizată, liderul PNL a declarat, surprinzător, că premierul Victor Ponta ar putea fi unul dintre cei mai puternici candidaţi. Dacă PSD va avea candidat la prezidenţiale, funcţia de premier revine PNL, a mai spus Antonescu.

Antonescu a fost întrebat dacă îl vede pe Victor Ponta un candidat la prezidenţiale. “Cu certitudine. Nu în sensul că aş afirma eu acum că intenţionează. Ştiu că nu intenţionează, că planul de carieră politică al domniei sale e altul, dar, dacă mă întrebaţi «dom’le, ar putea fi un candidat valabil?», evident că ar putea fi unul dintre cei mai puternici candidaţi”, a răspuns Antonescu.

De asemenea, el a fost întrebat ce l-ar avantaja pe Victor Ponta pentru această postură.

“Îl avantajează faptul că este un om politic care, deşi încă foarte tânăr pentru politică şi pentru politica din România, este şeful unui partid, nu al oricărui partid, al celui mai mare partid din această ţară, cel puţin în sens cantitativ, dar asta contează mult la alegeri. Pentru că este un prim-ministru asupra bilanţului căruia până în acest moment eu, cu excepţiile pe care le-am marcat public, nu sunt deloc atât de critic. Sunt lucruri pe care acest Guvern şi acest om în fruntea lui le-au realizat şi pentru că, dincolo de asta, ca persoană fizică (…) este un om politic redutabil”, a explicat liderul PNL. Totodată, Antonescu a fost întrebat dacă este un candidat mai bun decât el. “Nu, eu cred că nu, dar asta nu înseamnă că nu-i un candidat redutabil”, a mai spus liderul PNL. Pe de altă parte, Antonescu a susţinut că între el şi premierul Victor Ponta este vorba de o complementaritate în acţiunea politică şi în această logică a funcţionat USL.

“Nu am nicio calitate şi nu intenţionez vreun rol de cenzor, n-am nici această dorinţă, nici această calitate asupra actelor premierului, numai că există obligaţia şi pentru mine ca şi pentru domnia sa, ca şi pentru alţi lideri politici, de a spune, atunci când socotim că este important, de a acţiona public într-un sens sau altul”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Liderul PSD, Victor Ponta a reiterat, duminică seara, că nu intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor, precizând că mai trebuie să dorească şi el o eventuală schimbare de candidaturi la nivelul USL, în care să fie implicat, şi explicând astfel că el nu intră în discuţie.

“Noi am avut nişte congrese în care am desemnat un candidat la prezidenţiale şi unul la funcţia de prim-ministru. Dacă e nevoie să schimbăm ceva la cererea colegilor de la PNL, o să discutăm, dar sincer nu ştiu şi nu văd în acest moment despre ce e vorba”,

În replică, Ponta a declarat că Crin Antonescu este prost sfătuit şi că pierde atunci când îl atacă.

Liviu Dragnea şi-a exprimat speranţa că luni vor fi lămurite lucrurile în cadrul USL. “Trebuie să lămurim lucrurile. Eu sper că mâine. Sper să nu mai fie nevoie de o altă întâlnire ca să stabilim direcţia în care mergem cel puţin în ceea ce priveşte aceste obiective majore”, a spus vicepreşedintele PSD.

comments

comments




Leave a Reply

avatar