full screen background image

Dragnea acuză PNL că blochează proiectele Guvernului

dragnea     Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, îi acuză pe liberali că blochează toate proiectele USL, inclusiv regionalizarea. Liviu Dragnea a mai spus că, dacă aceștia nu își respectă promisiunile, alianța aflată la guvernare nu se mai justifică.

USL a plecat la drum asumându-și câteva proiecte mari – modificarea Constituției, regionalizarea -, însă lucrurile sunt tărăgănate în acest moment, a spus, vineri, președintele executiv al PSD.

Totul a pornit de la o lege pe care social-democrații vor să o modifice. Este vorba despre legea privind dezvoltarea regională, esențială pentru ca regionalizarea să devină realitate.

Liviu Dragnea susține că a trimis această lege pentru a fi analizată de către liderii liberali, în urmă cu două săptămâni, dar nu a primit niciun răspuns.

Președintele executiv al PSD a fost foarte clar: dacă USL nu poate să își îndeplinească promisiunile făcute în campanie electorală, atunci alianța nu se mai justifică.

„Astea sunt lucruri care trebuie tranșate foarte rapid. Suntem în stare să mergem mai departe cu acest USL și să urmărim obiectivele din programul USL prezentat in 2011, pe programul de guvernare asumat de noi, bine. Nu putem, trebuie să hotărâm, nu mai putem să păcălim populația. Nu putem continua așa, această țară nu poate fi guvernată în acest mod”, a declarat Liviu Dragnea.

El s-a arătat deranjat și de faptul că, fără ştirea partenerilor din PSD, liberalii au depus un proiect de lege care prevede revenirea la două tururi pentru alegerea primarilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar