Ieri dimineaţă, la ora 09.15, pe str. Ştefan cel Mare, din comuna Ipoteşti, Andreea C., de 22 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, a surprins-o şi a accidentat-o pe Silvia G., de 56 de ani, localnică, care se deplasa pe partea dreaptă a străzii şi s-a angajat brusc în traversarea străzii, prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului, care necesită pentru vindecare 5 – 6 zile de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care ambilor participanţi la trafic li s-au recoltat probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Leave a Reply