Poliţiştii Serviciului arme, explozivi, substanţe periculoase din cadrul I.P.J. Suceava, l-au identificat, ieri, pe Emil M., de 69 de ani, care deţinea ilegal o carabină, fără muniţie şi închizător.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul a intrat în România prin Vama Borş, în data de 10 septembrie, cu autoturismul proprietate personală, având asupra sa arma în cauză, fără însă a o declara autorităţilor vamale.
Cu ocazia controlului autoturismului nu au fost găsite alte arme, muniţii sau alte bunuri interzise de lege.
Emil M. este vânător autorizat în Polonia şi titular de permis de armă, în care are înscrise patru arme de vânătoare, nu și cea găsită asupra lui.
Acesta a declarat polițiștilor că deţine această armă cu titlul de panoplie şi nu implică înscrierea ei în permis de către autorităţile poloneze.
Arma a fost ridicată în vederea continuării verificărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţiştii Serviciului arme, explozivi, substanţe periculoase.
Leave a Reply