full screen background image

13 Septembrie, Ziua Pompierilor din România, sărbătorită şi la Suceava

ziua pomp     În fiecare an, la 13 septembrie, este sărbătorită Ziua Pompierilor din România, care marchează data bătăliei dusă de pompierii militari în Dealul Spirii.

Anul acesta se împlinesc 165 de ani de la lupta în care pompierii militari au înfruntat trupele otomane intrate în Bucureşti ca să înăbuşe Revoluţia de la 1848.

În timpul luptei cu forţele inamice covârşitoare ca număr, pompierii şi-au dovedit curajul şi spiritul de sacrificiu.

De atunci, în nenumarate rânduri, pompierii militari au demonstrat că sunt mereu la datorie, gata să-şi salveze semenii aflaţi la nevoie şi să-şi apere ţara cu arma în mână.

Misiunile pompierilor s-au extins şi cuprind o arie ce se întinde de la apărarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor acestora, a mediului înconjurător până la înlăturarea efectelor inundaţiilor, a accidentelor şi a altor tipuri de calamităţi.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al judeţului Suceava marchează Ziua Pompierilor din România cu o serie de acţiuni ce vor debuta vineri, 13 septembrie, de la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului, din apropierea Palatului Administrativ Suceava.

Publicul va putea urmări defilarea trupelor inspectoratului şi a tehnicii de luptă folosită la intervenţiile în situaţii de urgenţă.

Aceste evenimente vor fi precedate de un ceremonial religios de cinstire a memoriei eroilor pompieri, avansări în grad şi acordarea unor diplome.

Printre acţiunile pe care pompierii suceveni le vor mai prezenta se numără un exerciţiu de descarcerare a unor persoane în urma unui accident rutier şi stingerea unui incendiu.

Seara, în jurul orei 21:00, se va desfăşura Ceremonia de Retragere cu Torţe.

De asemenea, sediile tuturor subunităţilor din judeţ, inclusiv cea din municipiul Suceava, îşi vor “deschide porţile” pentru toţi vizitatorii, cărora le vor fi prezentate echipamentele şi tehnica de luptă a pompierilor salvatori.

comments

comments




Leave a Reply

avatar