full screen background image

Peste 4.000 de carduri europene de asigurări de sănătate, eliberate în acest an

card-sanatate     În primele 7 luni ale anului 2013, prin aplicarea Regulamentului Consiliului European CE nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate, CAS Suceava a eliberat, la solicitarea asiguraţilor sau a instituţiilor competente din ţările Uniunii Europene, un număr de 689 formulare europene, cele mai multe fiind E 107 – Cerere de atestat privind dreptul la prestaţiile în natură (instituţia din statul UE solicită informaţii privind calitatea de asigurat a cetăţeanului român), E 121 (S1) – Atestat pentru înscrierea titularilor de pensie, a membrilor familiei acestora şi actualizarea listelor (pensionarii şi membrii familiei care au rezidenţă în alt stat membru UE), E 106 (S1) – Atestat privind dreptul la prestaţiile în natură ale asigurării de boală-maternitate în cazul persoanelor care îşi au reşedinţa într-un alt stat decât statul competent (pentru persoanele asigurate în România şi care au rezidenţă în alt stat membru UE, fiind remunerate de un angajator român) şi E 001 – schimb de informaţii privind persoanele asigurate între instituţii din ţările UE.

Persoanele asigurate care solicită şi beneficiază de Card European de Asigurări de Sănătate (sau Certificat provizoriu de înlocuire pentru Cardul European) pot obţine servicii medicale devenite necesare pe timpul şederii temporare în ţările UE, în principal servicii pentru afecţiuni acute sau urgenţe, în perioada de valabilitate a cardului.

Ulterior, unitatea sanitară care a efectuat serviciul medical, prin CAS din UE cu care are raporturi contractuale trimite formularul European E 125 (care are regim de factură) spre decontare către CNAS care le dirijează în teritoriu, în judeţul de unde provine asiguratul.

În anul 2012 instituţia a decontat un număr de 175 de solicitări prin formularul E 125, iar în primele 7 luni ale anului 2013 s-au decontat 223 de solicitări E 125.

Prin formularul European E 125 (care are regim de factură) se decontează serviciile medicale obţinute în statele UE de către asiguraţii români beneficiari de card european (sau Certificat provizoriu de înlocuire pentru Cardul European) şi formularele europene E 106, E 121 şi E 112 (S1 si S2).

CAS Suceava verifică valabilitatea cardului, calitatea de asigurat şi dacă serviciile medicale pot fi decontate conform legislaţiei în vigoare.

Suma decontata de CAS Suceava în aceste cazuri, în primele 7 luni ale anului 2013, a fost de 2.487.223,87 de lei, comparativ cu întreg anul 2012, când suma a fost de 1.685.118,62 de lei.

În primele 7 luni ale anului 2013, au fost eliberate 4.112 de carduri europene, cele mai multe fiind eliberate în luna iulie – 789 de carduri.

comments

comments




Leave a Reply

avatar