full screen background image

De la 1 septembrie, sucevenii plătesc 250 de lei pentru gigacalorie

calorifer     Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, a anunţat că, în şedinţa Consiliului Local din 29 august, va fi spus dezbaterii şi aprobării noul tarif la energia termică livrată populaţiei.

Astfel, consumatorii casnici ar urma să achite, de la 1 septembrie, 250 de lei pentru fiecare gigacalorie produsă pe gaze naturale, în CAF, faţă de 185 de lei pe gigacalorie, în prezent, creşterea fiind de 35%.

Lungu informează că acest nivel va fi păstrat şi pentru energia termică produsă de Bionergy, pe biomasă, la cei 116 lei pe gigacalorie la gardul centralei, adăugându-se tariful pentru transport şi distribuire, precum şi TVA.

“Tariful va fi plătit o sigură dată de către populaţie, şi nu de două ori ca până acum. Populaţia plătea o dată direct, din propriile buzunare, iar diferenţa indirect, prin Consiliul Local, din bani publici, adică din taxe şi impozite” a spus primarul.

Ion Lungu a ţinut să precizeze că diriginţii de pe şantierul din Lunca Sucevei au dat asigurări că noua centrală  de termoficare va fi pusă în funcţiune la termenul asumat, respectiv pe 9 noiembrie 2013.

În prima decadă a luni septembrie, responsabilii din proiect vor fi prezenţi la Suceava, pentru a prezenta un grafic concret al execuţiei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar